Observarea păsărilor

Ca începător, aveți nevoie doar de două lucruri: un binoclu acceptabil și o carte bună pentru identificarea păsărilor. Vestea bună: binoclul nu trebuie să coste o avere.

Ca începător în ornitologie, aveți nevoie doar de două lucruri: un binoclu acceptabil și o carte bună pentru identificarea păsărilor. Dacă nu sunteți încă sigur(ă) că doriți să vă dedicați pe termen lung observării păsărilor, nu trebuie să investiți imediat o avere. Binocluri bine lucrate, cu performanțe satisfăcătoare spre bune, sunt disponibile începând de la aproximativ 70 de euro. Modelele mai sofisticate, pentru cerințe ridicate, cu care puteți observa confortabil chiar și perioade mai lungi, costă 200 de euro sau mai mult.

Acest lucru depinde în mare măsură de modul, locul și momentul în care veți folosi binoclul. Vreți în principal să faceți observații în propria grădină și să aflați ce specii de păsări cuibăresc aici, căută hrană sau vizitează hrănitoarea de păsări pe timp de iarnă? Pentru început, este suficient un binoclu universal cu o putere de mărire de 8x sau de maxim 10x (de exemplu, 8x40 sau 10x42). Aceste binocluri au o intensitate luminoasă mai mult decât adecvată pentru observații pe timp de zi și un câmp vizual suficient de mare pentru a urmări păsările care se mișcă rapid. Dacă doriți să observați pe timp de noapte sau răsărit/apus, puteți opta pentru un binoclu de noapte (de exemplu, 7x50 sau 8x56), pe care îl puteți folosi bineînțeles foarte bine și în timpul zilei.

De obicei, pe binoclu sau pe luneta terestră veți găsi două numere, de exemplu 10x25 sau 12x50. Prima valoarea indică întotdeauna puterea de mărire, iar a doua diametrul obiectivului în milimetri. Prin urmare, un binoclu 10x25 mărește de 10 de ori, iar obiectivul (orificiul de intrare al binoclului) are diametrul de 25 milimetri. Factorul de mărire 10 înseamnă că veți vedea o pasăre aflată la 25 m distanță ca și cum ar fi la o distanță de doar 2,50 metri.

În spații mai restrânse (de exemplu, într-o grădină plină de copaci și arbuști), puterea de mărire de 8x este suficientă. Pe un câmp deschis sau pe apă puterea de mărire recomandată este 10x sau 12x. Însă atenție: înainte de a cumpăra binoclul, vedeți dacă puteți ține în mână un binoclu cu puterea de mărire de 12x fără să-l mișcați.

Există multe cărți pentru identificarea păsărilor (numite și ghiduri de câmp, engl. field guides). Importantă este zona în care doriți să observați păsări. Zonele de observare preferată sunt împrejurimile casei sau ghidul de câmp ar trebui să acopere și locurile în care mergeți vacanță (de exemplu, Spania sau Turcia)? Există ghiduri bune pentru identificarea păsărilor, care se ocupă doar de păsările din Europa Centrală. În cazul în care doriți ca ghidul să acopere întreaga Europă (care, din punct de vedere al faunei include și Orientul Mijlociu și Africa de Nord), vor fi incluse și specii de păsări care aproape niciodată nu sunt observate în Europa Centrală. Acestea pot crea confuzie inutilă pentru un începător.

Pe de altă parte, păsările sunt foarte mobile și uneori apar în locuri neașteptate, mai ales în perioadele de migrație. Recomandare: noul ghid pentru identificarea păsărilor de la editura Kosmos de Lars Svensson și alți coautori. Ghidul "Svensson" se găsește în buzunarul celor mai mulți pasionați de păsări. Acesta acoperă toate speciile de păsări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Ceea ce este important, deoarece unele specii de păsări sunt foarte asemănătoare între ele. Dacă doar o parte dintre specii erau ilustrate în ghid, nu puteați fi niciodată sigur că ați identificat corect pasărea pe care tocmai o priviți.

Ghidul "Svensson" prezintă, de regulă, ambele sexe ale unei specii de păsări, iar uneori și penajul puilor sau modificările sezoniere în aspectul păsărilor. Nu vă lăsați la început derutat de varietatea de specii prezentate. Hărțile de răspândire mici arată zona în care apare o specie. Multe specii pot fi astfel excluse de la bun început. Cine crede că a văzut o Carduelis citrinella în câmpiile din Europa Centrală ar trebui să verifice ca nu cumva, mult mai probabil, să fie vorba despre o presură galbenă (Emberiza citrinella).

În principiu, peste tot. Chiar și în mijlocul unei așezări închise, dacă privim și ascultăm cu atenție, întâlnim un număr uimitor de specii diferite. Multe păsări au reușit să profite de posibilitățile pe care le oferă apropierea oamenilor. Codroșii de munte (Phoenicurus ochruros), păsări originare din munți, trăiesc pe acoperișurile orașelor noastre.

Mierla, pițigoiul mare și pițigoiul albastru, florintele, guguștiucul, drepneaua neagră trăiesc și în orașe. Vânturelul își face cuibul în turle de biserici și în alte clădiri înalte, cu condiția să nu i se blocheze accesul, și chiar și rarul șoim călător poate fi găsit uneori cuibărind pe blocuri înalte sau pe biserici, chiar în mijlocul orașului - în Berlin sau Augsburg, de exemplu. Acolo trăiește confortabil, având drept sursă de hrană numeroșii porumbei ușor de vânat. Agitația și zgomotul traficului nu îl deranjează și chiar se poate reproduce liniștit deasupra agitației orașului.

O întrebare la care nu se poate răspunde exact. În timp, mulți observatori de păsări dezvoltă preferințe individuale. Poate fi foarte satisfăcător să vizitați deseori, poate chiar zilnic, o zonă de observare preferată, imediat lângă casă, și să vedeți ce schimbări s-au produs. Mai ales în timpul perioadelor de migrație, populațiile de păsări alternează foarte rapid. Deoarece multe păsări, inclusiv cântătoare, sunt migratoare nocturne, se poate întâmpla ca pe o pajiște cu garduri vii sau copaci individuali, dimineața să vedeți multe păsări mici care se odihnesc, în timp ce în după-amiaza zilei anterioare în aceleași locuri nu era nimic de văzut.

Pe un câmp în sine monoton, porumbeii caută boabe de porumb căzute. Printre porumbeii de stradă și porumbeii gulerați veți descoperi și câte un porumbel de scorbură. Nu de puține ori, bătăușii migratori se adăpostesc în câmpurile uscate și, dacă aveți noroc, puteți vedea și câte un prundaș de munte. Iarna veti zări poate un șoim mic de iarnă la vânătoare de vrăbii de câmp și presuri galbene. La rândul lor, păsările extrem de mobile pot oferi oricând o surpriză nesperată.

Lunetele terestre sunt binocluri monoculare cu puterea de mărire între 20x și 80x, în funcție de ocularul folosit. Acestea sunt folosite întotdeauna atunci când este necesar să se cerceteze distanțe mai mari sau să se caute păsări în zone deschise mari. Domeniul de utilizare clasic sunt suprafețele mai mari de apă. Luneta terestră este ideală pentru a observa obiecte care se deplasează mai degrabă lent, cum ar fi rațe ori gâște care înoată, pescăruși, cormorani sau alte păsări acvatice. Din cauza puterii mari de mărire, câmpul vizual este destul de restrâns.

În schimb, optica permite observarea unor detalii care ar scăpa unui binoclu. Cât de mare este pata albă de pe pana cea mai exterioară (a zecea) a pescărușului care înoată acolo, la 400-500 m distanță? Pasărea aceea este un pescăruș cu picioare galbene sau totuși un pescăruș pontic? Poate va ridica un picior din apă în timp ce se pigulește și veți putea recunoaște dacă este galben pal ori galben intens. Capul este complet alb sau prezintă o linie punctată de culoare închisă? Opticile moderne cu lentile acoperite cu un strat protector vă permit să rezolvați problemele de identificare a speciilor, care pe vremuri rămâneau nerezolvate.

Marele avantaj al observărilor cu luneta terestră este faptul că păsările nu sunt deranjate, deoarece se păstrează o distanță mare. Cu un simplu binoclu ar fi iresponsabil să observați păsări de pradă rare (codalbi, acvile de munte, șoimi călători) în cuib. Însă de la o distanță mare (de peste 1.000 m) nu le veți deranja, putând totuși arunca o privire în viața de familie a acestor interesante păsări mari. Printre altele, veți putea observa în detaliu cum vin și pleacă din cuib.

În cazul lunetelor se aplică același principiu valabil pentru toate aparatele sofisticate. Cine vrea o calitate de top n-ar trebui să se sfiască să investească într-un model high-end de marcă, cum ar fi ZEISS sau Swarovski. Aceste lunete costă între 1500 și mult peste 2000 de euro, însă vă vor ține o viață. Dacă știți că veți folosi luneta terestră deseori sub cerul liber, în condiții meteorologice schimbătoare, n-ar trebui să faceți economie acolo unde nu trebuie.

Începătorii care încă nu știu dacă observarea păsărilor va deveni o pasiune pentru restul vieții, pot opta pentru un aparat de calitate medie, care furnizează imagini excepționale pe timp de zi, pe vreme însorită, dar și imagini bune până la satisfăcătoare atunci când cerul este acoperit. Astfel de modele sunt disponibile la prețuri între 200 și 500 de euro.

Dacă vreți să cumpărați o lunetă terestră, este esențial să vă gândiți cum, când și cât de des o veți folosi. Folosiți același raționament ca în cazul achiziției unei mașini. Un agent de vânzări, care parcurge 100.000 km anual, va investi pe bună dreptate mai mult în mașina sa decât o persoană care folosește mașina doar sporadic. Aceasta din urmă va opta probabil pentru un model la preț mai mic, matur din punct de vedere tehnic și fiabil, care însă nu ar fi prima opțiune pentru persoana care circulă foarte mult cu mașina.

Un criteriu important atunci când cumpărați o lunetă terestră este intensitatea luminoasă. Indicatorul principal pentru capacitatea de colectare a luminii a unui dispozitiv este diametrul obiectivului, respectiv cel de-al doilea număr din specificația dispozitivului. Dacă circulați cu luneta terestră în condiții variabile de lumină, ar trebui să optați pentru un dispozitiv cu diametrul obiectivului de minim 80 mm. Cu cât lentila obiectivului este mai mare, cu atât mai multă lumină pătrunde în interiorul lunetei.

Intensitatea luminoasă depinde însă și de calitatea sticlei prelucrate și de stratul de acoperire antireflex, însă înainte de toate, de puterea de mărire pe care o alegeți. O putere de mărire mai ridicată „costă” lumină; imaginea devine mai întunecată cu cât factorul de mărire pe care l-ați setat este mai mare.

Nu. Întinderile de apă mai mari reprezintă zona "clasică" de utilizare, deoarece acolo pot fi observate multe păsări acvatice care se odihnesc, în special în timpul perioadelor de migrație și iarna. În plus, aceste păsări se deplasează relativ încet, pe apă. Lunetele terestre pot fi folosite întotdeauna atunci când nu puteți sau nu doriți să vă apropiați de pasărea observată (de exemplu, din motive de protecție).

Scanarea pereților stâncoși în căutarea acvilelor de munte sau a fluturașului de stâncă este mult mai captivantă cu o lunetă puternică. În plus, rezultatele sunt mai bune decât folosind un simplu binoclu.

Păsările ne uimesc mereu prin cât de bine se pot ascunde în habitatul lor. Nici fluturașul de stâncă colorat nu face excepție. Pasărea, care petrece mult timp căutând insecte și păianjeni în crăpături și nișe, rămâne mult timp neobservată. O recunoaștem doar atunci când își întinde brusc aripile pentru câteva clipe și își arată penele roșii de pe aripi. Odată ce ați surprins un astfel de moment cu binoclul, o perioadă mai îndelungată puteți privi relaxat cu luneta terestră pasărea hrănindu-se. De obicei, fluturașii de stâncă cercetează pereții stâncoși în mod sistematic de jos în sus, zboară apoi pe o altă porțiune din partea de jos a peretelui și încep să se cațăre tot mai sus. Acestor păsări, care seamănă cu niște fluturi mari, le place să stea în apropierea apelor curgătoare.

Dacă doriți nu doar să identificați păsările și să le "bifați", ci să le și observați în detaliu, o lunetă terestră este mult mai utilă decât un binoclu în toate habitatele deschise sau semi-deschise (terenuri agricole, pajiști, dar și atunci când observați dintr-un punct ridicat).

Cine dorește să observe și să identifice păsările din pădure are o problemă primăvara și vara. Copacii și tufișurile sunt pline de frunze, iar privirea observatorului ajunge adesea la doar câțiva metri, până la următorul "zid verde". Păsările sunt practic peste tot, însă par invizibile. Cine nu poate vedea trebuie însă să audă. Toate speciile de păsări au propriile vocalize caracteristice, care, în majoritatea cazurilor, permit o identificare sigură. Încercați să identificați sunetele păsărilor. Cel mai bine este să începeți cu specii pe care le cunoașteți deja bine, cum ar fi mierla, pițigoiul mare sau cinteza. La început, este util să vă concentrați asupra unui exemplar pe care îl puteți vedea și ale cărei triluri le puteți identifica clar. Cântecul puternic și zgomotos al cintezei este atât de memorabil încât îl veți recunoaște cu siguranță după o perioadă scurtă de timp. Dacă vă plimbați apoi încet prin pădure, puteți estima, pe baza trilurilor cintezelor, unde aproximativ se termină teritoriu unei păsări și unde începe teritoriul vecinului, respectiv cât de mare este populația de cinteze din pădurea respectivă.

Folosind aceeași metodă, puteți începe să abordați și alte specii de păsări. Acest lucru este relativ ușor primăvara, mai ales la primele ore ale dimineții, când mai toate speciile de păsări de pădure cântă aproape continuu.

Nu e nevoie de ureche muzicală pentru a distinge trilurile. Multe triluri sunt clar structurate în strofe. De exemplu, cântecul puternic și fluierat al sturzului cântător, care își repetă de obicei motivele individuale. Altele triluri au o structură simplă și sunt atât de ușor de reținut încât, odată ce știți ce pasăre este, o veți recunoaște ulterior după cântec. Un exemplu este pitulicea mică, care în lunile martie, aprilie și mai cântă fără pauză "zilpzalpzilpzilpzilpzalpzilpzilp....", întrerupând din când în când prin câte un "trrrt". Nu este întotdeauna ușor ca în exemplul de mai sus din să transcrii sunetele păsărilor cu ajutorul literelor. Așa că, cel mai bine este să vă obișnuiți să descrieți tonalitatea, volumul și caracterul sunetului cu propriile cuvinte. Trilurile păsărilor pot fi melodice, moi, pline, energice, stridente sau aspre. Ele pot fi structurate în strofe, pot fi descendente sau ascendente, simple sau foarte complexe. Înainte de a începe cântatul propriu-zis, unele păsări de pădure au un cântec mai slab, care poate fi auzit doar de aproape (de exemplu, silvia).

După ce, treptat, începeți să cunoașteți tot mai multe triluri, vă va fi mai ușor să vă concentrați pe voci încă necunoscute de păsări și să le urmăriți în mod special.

Nu, ci numai în perioada de împerechere și de reproducere, de obicei primăvara și la începutul verii. Doar atunci își revendică și propriul teritoriu, pe care îl apără cu cântecul lor împotriva altor păsări din aceeași specie. Unele specii cântă și în zilele însorite de toamnă, dar de obicei mai încet și mai reținut. Păsările urbane (mierle, pițigoi mari, pițigoi albaștri etc.) se fac auzite și în zilele prietenoase de iarnă.

Trilurile pe care le auzim în restul anului se numesc chemări. Acestea nu sunt legate de perioada de reproducere și pot îndeplini funcții foarte diferite (de exemplu, avertizări, chemări de contact sau rugăminți). Ar trebui să învățați și chemările păsărilor. Ele pot suna complet diferit decât trilurile. Cine aude pentru prima dată sunetele "Zipp!" ale sturzului cântător nocturn, nici nu bănuiește că este vorba despre aceleiași păsări care primăvara cântă puternic, cu triluri, din vârful unui copac.

Nu. Scopul de utilizare al unei lunete terestre diferă de cel al unui binoclu. De aceea, observatorii ambițioși folosesc de multe ori pentru observare ambele instrumente. Binoclul, cu câmpul său vizual relativ mare, este folosit pentru a cerceta văzduhul sau pentru a inspecta liziera ori o apă, pentru a vedea dacă există acolo păsări interesante. El servește orientării spațiale. Dacă distanțele sunt mici sau dacă vă aflați în peisaje închise (pădure, lăstăriș), binoclul vă este suficient.

Însă dacă ați descoperit un obiect deosebit de interesant într-un peisaj deschis, poate fi foarte avantajos să folosiți o lunetă terestră cu o putere mare de mărire. Astfel veți putea observa respectivul obiect în toate detaliile.

Păsările în mișcare pot fi observate bineînțeles și cu o lunetă. Având însă în vedere câmpul vizual mai mic, este nevoie de exercițiu. Nu este simplu deloc să păstrați în cadru o pasăre care trece în zbor și să o urmăriți, pivotând luneta. Pe măsură ce aveți mai multă experiență, va crește și siguranța de a găsi o pasăre pe cer sau de a o „fixa” în zbor. Prin exercițiu, vă veți familiariza cu manipularea sistemului mecanic al lunetei, iar gesturile vor deveni automate (Este la fel ca la condus. Șoferul începător se uită la schimbătorul de viteze și „caută” viteza respectivă, în timp ce un șofer rutinat execută operațiunile automat.)

Orice habitat este potențial interesant - uneori chiar și terenurile agricole sterile. Păsările sunt extrem de mobile, iar multe specii, chiar nu apreciază în timpul migrațiilor neapărat "stepele cultivate" curățate, apreciază totuși întinderile deschise și absența perturbațiilor (mai puțin la sfârșitul de săptămână, când multă lume iese la plimbare). Ciocârlia, cioara neagră și de semănătură, porumbelul de oraș și cel de scorbură, guguștiucul, nagâțul, graurul, pietrarul sur, mărăcinarul sunt doar câteva dintre speciile de păsări pe care le puteți observa pe câmpuri în anumite perioade ale anului.

În general, însă, se aplică principiul: cu cât un teren este folosit mai puțin intensiv, cu cât intervenția umană este mai redusă, cu atât acesta este mai interesant ca habitat pentru păsări. Acest principiu nu este valabil explicit în cazul măsurilor de întreținere a biotopurilor, care urmăresc să facă habitatele mai atractive pentru păsări și pentru alte animale și plante.

Prin urmare, căutați zone "sălbatice" pe terenurile și câmpurile defrișate, cum ar fi garduri vii, copaci singuri, poteci neasfaltate, splaiuri nefolosite cu vegetație ruderală (ciulini, ierburi sălbatice, brusturi etc.), taluzuri care sunt cosite poate doar o dată pe an, depozite de materiale, mici gropi, iazuri, pârâuri cu malurile pline de vegetație etc. Păsările folosesc astfel de locuri "neîntreținute" pentru a se hrăni, a se adăposti sau pentru reproducere.

Lăcarul mare, care atrage atenția prin cântecul său ritmic de la sfârșit de aprilie până vara, are adesea nevoie de zone cu stufăriș de numai unu până la doi metri lățime pentru a-și construi cuibul. Presurile galbene (în locuri mai umede și presurile de stuf) își construiesc cuiburile pe diguri și pe marginea drumurilor, direct pe pământ, dacă locurile respective sunt cât de cât naturale și puțin deranjate de oameni. Orice structură peisagistică care iese în evidență din peisaj normal, folosit intensiv, merită cercetată mai atent.

Stați o vreme la o anumită distanță de astfel de locuri și observați ce se întâmplă. Păsările mici care s-au ascuns la început îndrăznesc adesea să iasă din nou din ascunzătoare atunci când își dau seama că nu există un pericol iminent. O vrabie de câmp poate depune ouă într-o veche cutie-cuib pentru păsări, pe care cineva a agățat-o de un copac. Într-un vechi hambar de fân, o codobatură intră și iese zburând. Probabil că are cuibul în vreo nișă sau crăpătură. Un sfrâncioc roșiatic cu spatele roșu apare dintr-un tufiș cu spini și pândește insecte mai mari sau șoareci. Răbdarea dă roade, iar un instrument optic bună vă va ajuta să fiți martori la viața interesantă care se petrece în jurul dumneavoastră.