Cos de cumparaturi
e gol

Întrebări și răspunsuri

Binocluri

Astronomie, observarea păsărilor, studiul naturii, vânătoare și navigație – binoclurile sunt utile în toate aceste domenii și nu numai. Mai jos găsiți răspunsul la cele mai importante întrebări.

Fernglas Okulare Nah

Pentru ce am nevoie de un binoclu?

Binoclul este dispozitivul ideal pentru a apropia vizual obiecte îndepărtate. Binoclul le mărește, astfel încât observatorul poate recunoaște mai bine detaliile. Utilizările sunt la fel de variate pe cât de variate sunt obiectele și, mai cu seamă, interesele observatorului. Domenii clasice de utilizare sunt astronomia, observarea păsărilor, a naturii și a animalelor (de ex. safari), vânătoarea și navigația. Domeniile de utilizare sunt însă aproape infinite. Binoclurile pot fi folosite în călătorii și drumeții (de ex. la munte), la evenimente sportive (de ex. pe stadion), la concerte, la teatru și la operă. Există însă o mulțime de utilizări și în viața cotidiană.

Optica binoclului

10x50? Ce înseamnă această specificație?

Fiecare binoclu pe care îl avem în sortiment are această specificație. Ea indică puterea de mărire și apertura obiectivului pentru binoclul respectiv. Prima valoare arată puterea de mărire. În acest caz, este vorba de o putere de mărire de 10 ori. A doua valoare indică apertura obiectivului, exprimată întotdeauna în milimetri. Prin urmare, un binoclul 10x42 are apertura obiectivului de 42 mm.

Cât de mare ar trebui să fie câmpul vizual al unui binoclu și există diferențe mari la acest capitol?

Un binoclu cu un câmp vizual mare este întotdeauna un avantaj. Prin fuziunea impresiilor vizuale ale ambilor ochi, câmpul vizual uman este de 180°. Acest lucru nu este bineînțeles realizabil la un binoclu. Cu toate acestea, se încearcă obținerea unui câmp vizual cât mai mare.

La un binoclu, determinante sunt puterea de mărire și ocularele. Cu cât puterea de mărire este mai scazuta, cu atât câmpul vizual va fi mai mai mare. În plus, prin construcții speciale de oculare se pot obține oculare cu unghi mare, care generează un câmp vizual mai mare în ciuda puterii de mărire ridicate.

Acest aspect trebuie cântărit foarte bine, având în vedere faptul că anumiți producători de binocluri ieftine vând modele cu un câmp vizual mare, la care însă claritatea de contur începe să descrească deja din ultima treime. Binoclurile bune au un câmp vizual clar și utilizabil până la margine.

Distanța vizuală la 1.000 m

În datele tehnice, câmpurile vizuale sunt indicate întotdeauna la o mie de metri; de ex. 56 m/1000 m. Acest lucru înseamnă că la o distanță de o mie de metri, câmpul vizual are o lățime de 56 de metri. Această informație este indicată uneori și în grade unghiulare. Cu ajutorul formulelor de conversie de mai joc, puteți calcula și dvs. aceste date. Factorul 17,5 înseamnă câmpul vizual în metri la un câmp vizual de 1°.

Distanță vizuală la 1.000 m = grade (real) x 17,5 =

Grade (real) = distanță vizuală la 1.000 m / 17,5 =

Care este diferența dintre binoclurile cu prisme Porro și cele cu prisme roof?

Care este diferența dintre binoclurile cu prisme Porro și cele cu prisme roof?

Principala diferență între binoclurile cu prisme Porro și cele cu prisme roof constă în faptul că sunt folosite sisteme de prisme diferite, care reașază în poziția normală imaginea generată inversat. După cum spune și numele, este vorba despre prisme Porro și prisme roof. Într-o exprimare simplistă, în prismele Porro fasciculul luminos urmează o traiectorie rectangulară, în timp ce în prismele roof, fasciculul luminos circulă în unghiuri ascuțite, de forma unui acoperiș de casă.

În ultimul timp, binoclurile cu prisme roof au devenit mai populare decât cele cu prisme Porro. Binoclurile diferă destul de mult și ca aspect. La binoclurile cu prisme Porro, obiectivele sunt mai depărtate decât ocularele. La rândul lor, sistemele de prisme roof sunt mai compacte și mai suple.

Motivul este forma constructivă diferită a prismelor. Prismele Porro au o formă destul de amplă. Avantajul binoclurilor cu prisme Porro este imaginea foarte plastică. Binoclurile cu prisme Porro au o focalizare aflată în exterior, în timp ce binoclurile cu prisme roof au o focalizare melcată în tubul optic. Acest din urmă tip de focalizare este deseori preferat, deoarece este mai stabil și mai protejat de umiditate.

Este greu de spus care binoclu este mai bun. Există modele performante și mai puțin performante în ambele categorii. În orice caz, realizarea unui binoclu bun cu prisme roof este considerabil mai costisitoare, drept pentru care modelele ieftine trebuie privite cu un ochi critic. Cel mai bine este să solicitați sfatul unui expert.

Merită cumpărat un binoclu cu stabilizator de imagine?

Un binoclu cu stabilizator de imagine merită cu prisosință dacă aveți de gând să folosiți un binoclu cu putere ridicată de mărire fără să îl montați pe un trepied. Un astfel de binoclu este foarte util și pentru persoanele care au mâini care tremură ușor.

Grație senzorilor electronici, este compensată chiar și cea mai fină tremurare a mâinilor. Chiar și un binoclu cu o putere de mărire de 15x poate fi ținut în mână complet nemișcat. Imaginea apare foarte clară, deoarece orice tremur este eliminat.

Ce înseamnă acoperirea antireflex fazică?

Unele binocluri de calitate superioară au asociat atributul „cu acoperire antireflex fazică”. Este vorba despre un strat de acoperire special aplicat pe prisma roof, numit și strat P. Atunci când o rază de lumină ajunge în prisma roof, este reflectată de mai multe ori în forma unui acoperiș.

În plus, la reflecție, raza este împărțită în două segmente. În acest fel, are loc o deplasare a fazelor undelor luminoase. Undele razelor de lumină nu sunt egale, ci deplasate.

Rezoluția și contrastul ar fi astfel minimizate. Pentru a împiedica acest lucru, se aplică straturi speciale, care corectează fenomenul.

Care binocluri sunt recomandate persoanelor care poartă ochelari?

Dacă doriți să priviți printr-un binoclu purtând ochelari, este important ca binoclul să poată fi folosit în scop. Deseori însă producătorii nu indică acest aspect. Unele binocluri nu sunt adecvate pentru a fi folosite împreună cu ochelari și ar prezenta un câmp vizual foarte mic și trunchiat.

Important este ca pupila de ieșire să fie mai în exterior și să ofere vederea optimă pentru purtătorii de ochelari la o distanță de circa 20 mm față de ocular. În plus, cupele oculare nu trebuie să deranjeze. La numeroase binocluri, ele pot fi răsucite înăuntru. Aceste cupe sunt confecționate din plastic dur. Există însă și cupe oculare moi, ce pot fi pliate. Ele stau destul de moi pe ochi, însă cu timpul pot deveni casante, deoarece compușii plastifianți se volatilizează.

Ce tip de cupe oculare este mai eficient?

Cupele oculare sunt accesorii foarte importante pentru a elimina lumina parazită venită din exterior. Ele pot fi moi, din cauciuc, sau pot fi confecționate din plastic dur. Avantajul cupelor oculare dure, detașabile, este faptul că au o durată lungă de viață și deseori au mai multe trepte, cu funcție de blocare.

Cupele oculare din cauciuc sunt mai moi și pot fi pliate. Pe de altă parte, pe termen mai lung pot deveni casante, deoarece compușii plastifianți se volatilizează.

Cum pot păstra binoclul curat sau cum îl pot curăța?

Cum pot păstra binoclul curat sau cum îl pot curăța?

Binoclul este un obiect de uz cotidian, care nu a fost gândit pentru a fi admirat într-o vitrină, ci pentru utilizarea în aer liber și pentru privit. Bineînțeles, uneori binoclul se mai și murdărește. Exteriorul poate fi șters fără probleme cu o cârpă, însă lentilele trebuie curățate cu atenție. Lentilele au un strat de acoperire antireflex sensibil, care ar putea fi șters dacă manipularea este prea grosieră. De aceea, este nevoie de grijă. Principiul de bază când vine vorba de curățare este: cât mai rar.

Puteți foarte bine trece peste lentile cu o pensulă moale de curățare, pentru a îndepărta cu grijă particulele de praf. Puteți repeta această manevră chiar periodic. Lucrurile stau însă diferit dacă lentilele prezintă o murdărie mai grosieră. În acest caz nu puteți ocoli o curățare mai intensivă. Cel mai bine este să folosiți o lavetă din microfibră sau o altă cârpă foarte moale.

Aveți grijă ca în lavetă să nu se prindă particule de praf mai grosiere. Ștergeți cu atenție lentilele, ideal cu mișcări circulare. Este posibil ca această curățare uscată să nu fie suficientă. Pentru astfel de cazuri, v-am pregătit un lichid special pentru o curățare temeinică, dar blândă. După fiecare utilizare a binoclului, cel mai bine este să acoperiți lentilele cu capacul.

Calitatea binoculurilor

Care sunt mărcile de binocluri de top?

Mărcile de top absolute sunt Leica, ZEISS și Swarovski. Produsele comercializate sub aceste mărci sunt, incontestabil, în zona high-end. Alte mărci de calitate superioară sunt Steiner, Minox și Nikon. În zona medie se situează mărcile Eschenbach, Bushnell și Bresser. Alte mărci au, la rândul lor, modele individuale de binocluri, care se dovedesc a fi optime pentru anumite utilizări.

Merită să investesc mulți bani într-un binoclu sau pot aștepta un nivel ridicat de calitate și de la un model la un preț mai mic?

Ca la multe alte lucruri, este valabil principiul: dacă investești mai mult, obții și o calitate mai bună. În ultimul timp, un nivel relativ bun de calitatea se poate obține la costuri destul de reduse. Cine nu dorește însă să facă compromisuri mari când vine vorba de aberații cromatice, contrast, claritate, transmisie și imagini realiste, acela trebuie să se orienteze către un binoclu mai scump.

Modelele de calitate superioară au în spate un efort mare pentru a asigura o performanță optică și mecanică ridicată și pentru a elimina, pe cât posibil, toate aberațiile. Focalizarea mecanică ar trebui, la rândul ei, să fie de calitate superioară. Dacă această parte a binoclului are un joc prea pronunțat, dacă se mișcă de colo-colo sau dacă se blochează, plăcerea observării va scădea vertiginos.

Nici în ceea ce privește cupele oculare n-ar trebui făcute prea mari compromisuri, deoarece acestea oferă un plus de confort. Există, de exemplu, cupe oculare fixe sau care se scot în afară prin rotație, și care dispun de mai multe funcții de blocare.

Cum pot testa calitatea unui binoclu?

Cum pot testa calitatea unui binoclu?

Calitatea unui binoclu nu este atât de ușor de apreciat la prima vedere. Dacă priviți printr-un binoclu peisajul pe vreme frumoasă, deseori nu sesizați diferențele existente între diferitele modele de binocluri. Pe lângă optică, trebuie să luați în considerare bineînțeles și mecanismul de focalizare și tubul optic.

Mai întâi puteți ține binoclul sub tuburi albe de neon pentru a controla stratul de acoperire antireflex. Veți vedea imediat dacă obiectivele au sau nu o colorație antireflex (de cele mai multe ori verde sau violet). Dacă reflexele sunt albe, binoclul nu are strat de acoperire antireflex. În acest caz, se pierde lumină valoroasă înainte de a ajunge în ochi. La fel ca în cazul obiectivelor se procedează și cu ocularele. Unii producători de binocluri ieftine nu au aplicat acolo un strat de acoperire antireflex. Pe lângă pierderea de lumină, binoclurile fără strat antirefelex ar genera reflexe sporite, ceea ce este neapărat de evitat.

În continuare, cel mai bine este să țineți binoclul la o oarecare distanță, în fața unei suprafețe deschise la culoare. Ar trebui să vedeți în oculare două discuri mici albe: pupilele de ieșire. Acestea ar trebui să fie rotunde, nu rectangulare. Dacă sunt rectangulare, înseamnă că prismele nu pot reflecta întreaga cantitate de lumină. Aceasta ar fi o greșeală enormă, care ar afecta extrem de mult imaginea.

Încercați să observați ținând binoclul contra luminii. În cazul binoclurilor care nu sunt de foarte bună calitate, este posibil ca în câmpul vizual să apară reflexe, care reduc enorm contrastul imaginii. Interiorul binoclului ar trebui să fie înnegrit mat. Ar trebui, de asemenea, să vă asigurați de puritatea culorilor. În acest scop, cel mai bine este să orientați binoclul către un perete alb, iluminat de Soare. Este posibil să vedeți borduri de coloare. Dacă acestea sunt prea puternice, pot afecta negativ imaginea. O optică în culori pure este, de aceea, întotdeauna mai bună. Diferiți producători furnizează binocluri cu lentile ED sau din fluorit, care nu prezintă aberații cromatice. Cu cât puterea de mărire este mai mare, cu atât acest aspect este mai important.

Binoclurile pot fi testate foarte bine sub cerul nocturn, deoarece așa se recunosc deseori aberațiile. Vizați o stea sau o planetă luminoasă sau chiar Luna pentru a vă face o idee. În continuare, încercați să focalizați cât mai mult obiectul în mijlocul imaginii, după care deplasați obiectul către marginea câmpului vizual. Acum puteți vedea bine eventualele aberații de imagine, de ex. dacă obiectul este redat distorsionat la margine. La fel de bine puteți constata și eventualele neclarități la margini. Plus unele curburi evidente ale câmpului. Cu cât obiectivul este mai mare, cu atât aberațiile sunt mai evidente.

Un binoclu este cu atât mai bun cu cât mărește mai mult?

O idee larg răspândită este aceea că un binoclu este cu atât mai bun cu cât puterea sa de mărire este mai mare. Ceea ce nu este însă corect. Un binoclu bun implică și alegerea corectă a materialului din care este confecționată sticla, a prismelor și a straturilor de acoperire. Un alt aspect determinant este sistemul mecanic. În ceea ce privește puterea de mărire, aceasta ar trebui să fie adaptată la scopul utilizării.

Pentru cele mai multe observații, o putere de mărire de 8x sau 10x este absolut suficientă. Dacă rămâneți în acest interval de mărire, puteți fără probleme ține binoclul în mână, fără să tremurați prea tare. În cazul unei puteri de mărire mai ridicate (peste 12x), acest lucru nu mai este atât de simplu.

Întreaga imagine tremură mai mult, ceea ce dă impresia de neclaritate. Singura posibilitate în acest caz este să așezați binoclul pe un trepied. Binoclurile pot ajunge până la o putere de mărire de 20x. Dacă preferați o astfel de putere sporită de mărire, însă vreți să renunțați la trepied, mai aveți opțiunea să cumpărați un binoclu cu stabilizator de imagine. Iar dacă doriți o putere și mai mare de mărire, optimă ar fi o lunetă terestră.

Lunetele terestre vin, de regulă, cu puteri de mărire de 20x până la 60x, ce pot fi reglate prin intermediul unui ocular cu zoom. Bineînțeles că aveți și în acest caz nevoie de un trepied. Unele lunete terestre sunt livrate chiar și cu un trepied de masă.

Aveți în ofertă câteva modele de binocluri cu zoom.

De fapt, aceasta este o variantă mai bună decât să mă limitez doar la o putere de mărire fixă. Așa este?

De fapt, aceasta este o variantă mai bună decât să mă limitez doar la o putere de mărire fixă. Așa este?

Binoclurile cu zoom sunt foarte practice, deoarece oferă posibilitatea de a regla puterea de mărire fără trepte. Astfel veți fi bine echipat pentru numeroase tipuri de observări. Însă observarea prin acest tip de binoclu reprezintă întotdeauna și un compromis. Lentilele suplimentare care sunt determinante pentru funcția de zoom au o calitate mai slabă decât la binoclurile cu distanța focală fixă. Acest lucru nu este un impediment în condiții de lumină naturală, în zilele însorite, ci în condiții de contrast dure, la crepuscul sau pe timp de noapte.

Cele mai multe binocluri cu zoom prezintă un efect de tunel, care, de regulă, este deosebit de puternic la o putere de mărire scăzută. Ai impresia că observi imaginea printr-un tunel lung și negru. Doar puține modele de binocluri cu funcție de zoom nu prezintă acest efect.

Ce înseamnă acoperirea antireflex?

Acoperirea antireflex se referă la straturi subțiri aplicate pe lentilele optice prin vaporizare în vid. Scopul acestora este de a minimiza reflexiile pe lentile, sporind astfel trecerea luminii. Aceste straturi sunt realizate deseori din florură de magneziu. Grosimea stratului și indicele de refracție sunt determinante pentru efectul de reducere a reflexiilor. Lumina care interferează se neutralizează reciproc. De obicei nu se aplică un singur strat, ci mai multe (până la șapte, uneori și mai multe), pentru a exista un efect de reducere a reflexiilor pentru întregul spectru. Acoperirea antireflex se poate recunoaște ușor după culoare, de regulă violet sau verde. Aceste culori vizibile sunt denumite și reflex rezidual. Asigurați-vă că binoclul are specificația „multicoated”, care înseamnă acoperire antireflex multistrat.

Ce semnificație au literele din denumirea multor binocluri?

WP - înseamnă water proof, adică „rezistent la apă”

În cazul binoclurilor rezistente la apă au fost folosite inele de etanșare speciale, iar porii au fost impregnați printr-o procedură costisitoare. În plus, vidul din binoclu este umplut cu azot, astfel încât apa nu mai poate pătrunde în binoclu. Aceste binocluri sunt recomandate pentru toate activitățile în condiții meteorologice schimbătoare, de ex. pentru drumeții pe munte ori pentru navigație.

B - înseamnă de cele mai multe ori „adecvat pentru purtătorii de ochelari”

Un astfel de binoclu are o distanță mare între oculare, pentru ca și o persoană care poartă ochelari să poată vedea câmpul vizual complet, fără obstrucție.

G, GA sau RA (Rubber armed) - înseamnă „cu armură de cauciuc”

Aceste binocluri sunt protejate de o armură de cauciuc împotriva impactului și a loviturilor, precum și împotriva apei împroșcate.

CF - este uneori acronimul de la „CentralFocus”

Uneori însă și de la „CloseFocus” - „Central Focus” înseamnă focalizare centrală. În cazul binoclurilor cu prisme Porro, ocularele sunt conectate prin intermediul unei punți, care poate fi deplasată înainte și înapoi prin rotirea roții de focalizare (așa-numitul angrenaj central).

„CloseFocus”

Înseamnă că binoclul are o distanță minimă de focalizare foarte scurtă. De regulă, între 2 și 4 m, în timp ce binoclurile „normale” pot fi focalizate de cele mai multe ori abia de la 5 metri în sus. Cei care observă obiecte mici sau apropiate, cum ar fi fluturi sau păsări, au nevoie de o focalizare scurtă, deoarece binoclul nu mai focalizează la distanțe mai mici decât focalizarea apropiată.

W, WF, WW sau Wide - înseamnă „unghi larg”

Acestea sunt binocluri cu un câmp vizual foarte mare.

MC - este acronimul de la „Multi Coated”, adică acoperire multistrat Deoarece toate binoclurile de calitate superioară au o acoperire antireflex multistrat, acest aspect nu este întotdeauna specificat în denumirea de tip.

UC - înseamnă „ultra compact”

Acestea sunt binocluri foarte mici și ușoare (de regulă, din aluminiu sau, mai rar, din titan).

HP - este acronimul de la „HighEyePoint”

Aceste binocluri au o deschidere a pupilei de ieșire mare.

IS - este prescurtarea de la „Image Stabilisator”

Aceste binocluri au stabilizator de imagine și sunt folosite mai ales de ornitologi și de observatorii naturii.

D - este prescurtarea de la „Dachkant”, respectiv prisme roof

Ce aspecte trebuie să aveți în vedere neapărat atunci când cumpărați un binoclu?

Ce aspecte trebuie să aveți în vedere neapărat atunci când cumpărați un binoclu?

Persoanele care poartă ochelari ar trebui în toate cazurile să opteze pentru o distanță de vizualizare mare. Distanța de vizualizare mare (cca 20 mm) este importantă pentru purtătorii de ochelari, pentru ca aceștia să poată observa prin ochelari întregul câmpul vizual, fără umbrire către margini.

Persoanele cu o ușoară ametropie ar trebui să de-a atenție reglajului ocularelor. În acest caz, este importantă dioptria până la care ocularul poate fi adaptat la defectul vizual al ochiului și dacă ocularul se poate asigura cu un opritor împotriva dereglării neintenționate.

O caracteristică importantă de calitate poate fi verificată imediat după achiziție. Dacă orientați binoclul către o suprafață albă, la o distanță de circa 30 cm, trebuie să fie vizibilă o suprafață rotundă albă, care nu se întunecă spre margine. Astfel aveți siguranța că toată lumina care intră prin ocular ajunge într-adevăr până la ochiul dvs.

Alte criterii de calitate se arată abia după ce folosiți binoclul o perioadă mai îndelungată. În cazul unui binoclu prost prelucrat, veți constata frecvent faptul că prismele nu sunt ajustate corect din punct de vedere optic. Acest lucru poate provoca dureri de cap dacă priviți prin binoclu mai mult timp.

Sunt posibile și imagini duble. Un aspect decisiv pentru calitatea unui binoclu este acoperirea antireflex a lentilelor și a prismelor. Lentilele optice normale reflectă o parte a luminii incidente, ceea ce conduce la o pierdere de lumină și la reducerea contrastului. Prin acoperirea antireflex (respectiv aplicarea prin aluminizare în vid a unui strat mineral ce reduce reflexiile), reflexiile sunt reduse în mod semnificativ, iar factorul de transmisie a luminii este mărit.

Recomandări

Caut un binoclu pentru sporturi nautice.

Pentru sporturi nautice ar trebui să optați pentru un binoclu robust, care pe lângă optica performantă are și un sistem mecanic stabil. Armura completă de cauciuc este oportună, pentru ca binoclul să nu alunece din mână. Mai ales pentru sporturile nautice este un mare avantaj dacă binoclul este închis ermetic. Multe modele rezistă până la 5 metri adâncime. Un alt avantaj îl reprezintă umplerea cu azot, care împiedică aburirea în interior a binoclului din cauza umidității.

Caut un binoclu pe care îl pot lua în drumeții pe munte.

Caut un binoclu pe care îl pot lua în drumeții pe munte.

Pentru drumeții este recomandat, de regulă, un binoclu ușor. De multe ori cărați deja un bagaj greu, iar binoclul nu trebuie să fie o greutate în plus. Ar trebui să aveți la dvs. cel mult un binoclu universal de 10x42. Aceste modele nu sunt prea grele, având o greutate de circa 700 grame. Așa că nu sunt dificil de cărat. Veți avea la dispoziție un binoclu prin care puteți privi destul de bine și în condiții de crepuscul.

Dacă vă doriți un binoclu și mai compact, puteți opta, de exemplu, pentru un model 10x25. Aceste modele sunt atât de compacte încât încap în orice buzunar de la pantalon. În plus, cântăresc numai circa 300 de grame. Din păcate, nu pot fi folosite decât ziua, deoarece capacitatea de colectare a luminii nu este prea ridicată (Pi 2,5 mm). Pe lângă parametrii apertura și puterea de mărire, foarte importantă este acoperirea antireflex pe lentile și prisme, precum și alegerea sticlei. Aceste aspecte produc diferențe semnificative în materie de calitate.

Există binocluri care nu sunt adecvate numai pe timp de zi sau numai pe timp de noapte?

Există așa-numite binocluri universale, care pot fi folosite foarte bine în toate condițiile de lumină. Binocluri universale sunt, de exemplu, modelele 10x42, 8x42. La o apertură a obiectivului de 42 mm, au o putere de mărire de 8x sau 10x. Criteriul determinant este cantitatea de lumină furnizată, respectiv care ajunge în ochi.

În cazul unui binoclu 8x42 mm, în ochi ajunge un fascicul de lumină cu diametrul de 5,25 mm. Astfel, pe retină ajunge o imagine luminoasă și un stimul suficient chiar și în condiții de crepuscul. Cu un binoclu de acest tip puteți încă observa animalele la lăsatul serii. Binoclul poate fi folosit chiar și noaptea, chiar dacă nu este tocmai optim. În cazul binoclurilor este de dorit o optică de calitate cât mai bună. Aceasta diferă în funcție de tipul de sticlă, de acoperirea antireflex și de proprietățile de reflexie ale prismelor.

Caut un binoclu pentru observarea păsărilor.

Caut un binoclu pentru observarea păsărilor.

În cazul binoclurilor destinate observării păsărilor, un factor important este fidelitatea culorilor. Este o plăcere să poți vedea culorile penajului așa cum sunt ele în realitate. Pentru această aplicație nu sunt recomandate binoclurile cele mai ieftine, ci modele care dispun de o acoperire antireflex de calitate superioară. Dacă optați pentru un binoclu cu prisme roof, prismele nu ar trebui să aibă simple straturi de argint, ci, pe cât posibil, mai multe straturi dielectrice. În plus, prismele ar trebui să aibă și un strat de acoperire P. Acesta împiedică decalarea fazelor undelor luminoase în prismă.

Dacă optați pentru un binoclu de buzunar, asigurați-vă, după caz, că ocularele sunt adecvate și pentru persoanele care poartă ochelari. Dacă țineți seama de acești factori, puteți găsi modele cu strălucire, contrast și fidelitate a culorilor maxime.

Vreau să montez un binoclu pe un trepied.

Cele mai multe binocluri permit adaptarea pe un trepied. De regulă, de pe punte se deșurubează un capac, care ascunde un filet de ¼”. Cu ajutorul unui adaptor de trepied, puteți fixa binoclul pe trepied.

Gândiți-vă bine ce model de trepied alegeți. Nu are niciun rost să așezați un binoclu de 1.000 g pe un trepied mic și ușor din aluminiu. Trepiedul ar fi suprasolicitat, iar binoclul ar începe să vibreze.

Efectul vizibil ar fi că binoclul ar începe să se miște la orice atingere, ceea ce face imposibilă observarea. Trepiedele sunt confecționate, de regulă, din aluminiu, lemn sau carbon. Aluminiul este foarte ușor și transmite ușor vibrațiile. Din acest motiv, grosimea materialului și structura centrală trebuie să fie foarte stabile. Lemnul prezintă mai puține oscilații. Cel mai des se utilizează lemnul de frasin.

Pe lângă grosimea materialului, determinantă pentru o bună stabilitate este greutatea proprie a trepiedului. La unele trepiede este indicată limita maximă de încărcare. Dacă greutatea binoclului nu corespunde limitei de încărcare, ar trebui să optați pentru un trepied mai mare.

18.01.2022
Oferim livrare la nivel mondial
Valută
Service
Consiliere
Contact