Șase idei de cadouri interactive pentru astronomi amatori
Agende cu motive astronomice sau globuri care reproduc planetele sistemului nostru solar. Cadouri inspirate, care se trezesc la viață privite prin smartphone.
„Augmented Reality” – pentru mulți un termen sofisticat, cu o puternică nuanță futuristă. În spatele termenului se ascunde, ce-i drept, tehnologie ultramodernă, însă nu vorbim nicidecum despre o viziune a viitorului, ci de realitate – „AstroReality”.
Augmented Reality (realitate augmentată) înseamnă extinderea asistată de calculator a percepției umane. Este vorba, în primul rând, despre prezentarea și punerea la dispoziție a unor informații vizuale suplimentare prin imagini și filme.
AstroReality este și numele firmei care, printr-o idee inovatoare, aduce pentru noi mai aproape Luna și planetele. Sediul firmei se află nu departe de Silicon Valley, renumitul creuzet high-tech la sud-este de San Francisco.
AstroReality aplică tehnologii de ultimă oră pentru a pune la dispoziția astronomilor amatori și întregii familii gadgeturi ideale – mici lumi ce oferă experiențe inedite și cadouri de Crăciun inspirate!
Mai jos vă prezentăm câteva dintre aceste idei de cadouri.
1. Planeta Roșie sub formă de glob – descoperiți suprafața planetei Marte
Așa cum s-a întâmplat nu demult, la un interval de doi ani are loc o opoziție cu Marte. Prin urmare, un cadou de Crăciun foarte nimerit pentru toți cei care își doresc acasă un obiect decorativ cu Planeta Roșie, pentru a o putea cerceta cu atenție.
Planeta este redată foarte fidel și va capta privirile pe biroul dvs. sau într-o vitrină. Cu ajutorul aplicației Augmented Reality și al smartphone-ului, puteți porni într-o călătorie deasupra suprafeței planetei, observând numeroase detalii și formațiuni.
2. Glob în relief LUNAR Mini
AstroReality a creat și o replică a Lunii noastre. Sunt disponibile patru modele, diferite ca design și mărime. Versiunea LUNAR Mini este fixată pe o baza frumoasă și vă oferă grație realității augmentate, cu smartphone-ul sau tableta, aceleași funcții interactive ca și globul Marte. Explorați craterele de pe Lună și aflați lucruri interesante despre lanțurile muntoase sau câmpiile satelitului Terrei. La rândul lor, copiii dvs. vor fi cu siguranță încântați de „aventurile pe Lună”.
3. Misterele unei lumi îndepărtate – glob în relief PLUTO
În trecut, Pluto era considerat a noua planetă a sistemului nostru solar. O lume aflată la miliarde de kilometri depărtare, pe cea mai exterioară orbită în jurul Soarelui. În anul 2006, comunitatea internațională i-a retras lui Pluto statutul de planetă. De atunci, Pluto a fost relativ dat uitării – un deșert înghețat din centura Kuiper. Explorați această lume misterioasă cu ajutorul aplicației AR și al globului în relief PLUTO, marca AstroReality!
4. AstroReality Footprint – totul despre misiunea de aselenizare Apollo 11
Această amprentă 3D lăsată pe suprafața Lunii este un accesoriu drăguț, care vă dezvăluie dvs. și invitaților dvs. câteva informații interesante despre Misiunea Apollo 11 din anul 1969 și despre primii pași ai omului pe Lună. Roata timpului se învârte înapoi, iar aselenizarea devine o experiență personală!
5. Agende cu motive planetare
Agendele marca AstroReality cu motive decorative cu planetele Marte, Jupiter, Terra și Lună arată grozav. Aspectul nu este însă totul. Cu ajutorul aplicației aflați o sumedenie de informații despre fiecare corp ceresc. Agendele sunt perfecte pentru a vă nota ideile, observațiile de astronomi amatori, iar pentru elevi și studenți sunt un accesoriu util la școală sau la universitate. În plus, sunt un mic cadou foarte practic, cu semn de carte, buzunar pentru documente și elastic.
6. Universe2go – cerul înstelat în mâinile dvs.
Colecția de articole prezentate este completată bineînțeles de planetariul de mână Universe2go, marca Omegon. După ce ați încheiat cercetarea personală a sistemului nostru solar cu ajutorul globurilor în relief, Omegon vă invită să călătoriți în cerul înstelat real. Acest planetariu de mână este la rândul său un produs care implementează tehnologia inovatoare AR, Augmented Reality.
Ca astronom amator, vă puteți extinde acasă percepția asupra cerului înstelat și puteți trezi în toți membrii familiei fascinația pentru universul nemărginit.
Autor: Jan Ströher
Jan este lingvist și manager de produs pentru produsele noastre dedicate astronomiei.
Jan a absolvit studii de anglistică, romanistică și de economia întreprinderii, după care a lucrat ca Account Manager în domeniul aeronautic. Din adolescență este interesat de științele naturii, mai cu seamă de astronomie. La vârsta de 15 ani a făcut primele observații cu un telescop newtonian de la balconul casei părintești. Jan adoră să se plimbe în natură, este interesat de animale și meteorologie și este membru al Societății Astronomilor din Buchloe. Obiectele sale astronomice favorite sunt planetele mari, nebuloasele planetare și roiurile stelare globulare.
Limbi: germană, engleză, spaniolă